RSS FEED

Exit- Festivalul de teatru pentru detinuti, 2010

"Ştiu de ce aţi venit la teatru. Din curiozitatea de a vedea un deţinut la câţiva metri distanţă."

"În întuneric suntem toţi la fel."


Săptămâna trecută, 8-11 nov., a fost cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi. Ediţia de anul acesta nu a fost mai prejos decât cea de anul trecut, însă sala nu a fost atât de plină pe cât mă aşteptam. M-am bucurat să văd şi o parte din actorii de anul trecut.
Mai jos, am enumerat piesele care s-au jucat la Nottara.
1.Trupa NoName, Jilava- număr de pantomimă care a deschis cu succes festivalul
2.Penitenciarul Codlea- Ciclopul, după Euripide
3.Penitenciarul Craiova- Casa Poporului
4. Penitenciarul Oradea- Transplantul de Lavinia Steer
Un text genial despre un transplant de suflet şi o interpretare pe măsură. Unul din actori mărturiseşte:
"Mai am o fărâmă de suflet de copil în mine. În fiecare zi mi-l calcă cineva în picioare."
5. Penitenciarul Gherla- Noapte/ Zi-deţinutele din Gherla au jucat într-o adaptare după romanul Exuvii şi poemele din volumul Noapte sau zi, ambele ale scriitoarei Simona Popescu pe care am avut plăcerea să o descopăr de curând şi care mi-a amintit că sunt datoare să-i împlinesc visele copilului care am fost.
6.Penitenciarul Jilava- Despre libertatea obişnuită
7.Penitenciarul Rahova- Evolution
8.Penitenciarul Bistriţa- Trişez cu viaţa
9.Penitenciarul satu Mare- Experimentul
10.Penitenciarul Timişoara- Un vis...

Festivalul a fost încheiat cu un număr de percuţie în interpretarea deţinuţilor din penitenciarul Rahova. Nu putem să sperăm decât că un astfel de festival nu va avea loc doar o dată pe an şi să sperăm aşa cum şi deţinuţii speră că după ce îşi vor ispăşi pedeapsa vor deveni actori în adevăratul sens al cuvântului. Prejudecăţile nu au avut loc pe sala teatrului Nottara-"Niciun om fără suflet, asta e deviza noastră. " (Transplantul)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Return top