Organizaţiile non-guvernamentale studenţeşti Networking şi dezvoltare profesională

Lucrarea de faţă îşi propune să privească îndeaproape organizaţiile neguvernamentale studenţeşti pentru a explora problema inserţiei studenţilor pe piaţa muncii. Întrebările la care cercetarea îşi propune să răspundă fac referire la: contribuţia organizaţiilor studenţeşti în ceea ce priveşte acumularea de capital social şi dezvoltarea profesională a membrilor săi, cauzele care îi determină pe studenţi să se implice în cadrul unei astfel de organizaţii, precum şi importanţa perioadei de voluntariat în procesul de recrutare şi selecţie a angajaţilor.
Pentru a răspunde la aceste întrebări am folosit interviuri individuale în rândul studenţilor care sunt în prezent membrii ai unei organizaţii neguvernamentale studenţeşti, interviuri în rândul alumnilor organizaţiilor studenţeşti, precum şi interviuri în rândul unor recrutori din diferite companii.
Rezultatele cercetării (cercetarea are caracter exploratoriu) vor identifica dacă, într-adevăr, implicarea într-o asociaţie studenţească prezintă două mari avantaje: punerea în contact a membrilor săi cu persoane care le vor fi utile în cariera profesională, precum şi dezvoltarea profesională a acestora, prin simularea unei experienţe de lucru similare cu cea de la locul de muncă.

The Freedom Writers Diary. Their story. Their words

The Freedom Writers Diary- o carte in care s-au adunat povestile de viata ale unor tineri elevi din California. Elevi "problema", fara nicio sansa de izbanda, care aud mai des zgomotul produs de arme decat clopotelul de la scoala. Elevi care traiesc intr-o lume in care culoarea pielii face diferenta si in care violenta, saracia, consumul de droguri si alcool, abuzurile de orice tip sunt elemente incluse in "meniul zilnic". Si, totusi, o profesoara tanara, fara experienta, vine si face o schimbare majora in vietile lor. Asul ei din maneca?! Increderea pe care le-o acorda. Cand nici macar tinerii nu mai credeau in ei, cineva le arata ca pot face orice isi propun.

“In the fifth grade, I had a teacher who always called me lazy in front of the hole class. She would always pick on me to read in front of the class. She knew I didn’t know how to read or spell very well and when I did read, I had to do it very slow. Everyone would laugh at me and call me stupid. I hated school. Ever since that year, I have never been able to read out loud because I am still afraid people will laugh at me and call me stupid.
I found out what my problem is. I’m dyslexic, which means I have a learning desorder. My brain sees things differently and words don’t look the way they do to others.” (p.23)
Cum sunt sanctionate astfel de comportamente, astfel de "metode de invatare" ale profesorilor avand in vedere consecintele negative care se rasfrang pe termen lung in viata elevului?

“So one day when Ms. Gruwell pointed out my 0.5 GPA, but said that I had potential, I felt guilty. Then before I left class, Ms. Gruwell told me something that would change my life forever. She told me she believed in me. I have never heard those words from anyone...especially a teacher.” (p.46)
Ce relevanta au notele daca nu se precizeaza ceea ce a gresit elevul si ceea ce poate imbunatati? Cum poate evolua elevul in astfel de conditii? 

“School...why bother going to school? What’s the use of going if I don’t have a place to live? When friends ask how my summer was, what am I going to say? I was evicted from my apartament? I don’t think so. I’m not going to tell a soul what happened. I knew everyone would be wearing new clothes, new shoes, and have new haircuts. Me? With outfits from least year, some old shoes, and no new haircut. I feel like it’s hopeless to try to feel good and make good grades. There’s no point to it.” (p.53)
De ce aspectul financiar poate fi decisiv in procesul de scolarizare al elevului?

“Unfortunately, the education system tends to dismiss kids based on their past and not on their potential.” (p.145)
De ce suntem preocupati de sanctionare si nu de motivare?

“On one essay test, my sociology teacher even told me that he didn’t expect me to do well anyway. When he told me this, I felt hopeless because I couldn’t prove him wrong, at least not yet.“(p.149)
Care este rolul unui profesor in sala de clasa?

(The Freedom Writers Diary. Their story. Their words. How a teacher and 150 teens used writing to change themselves and the world around them. With Erin Gruwell)

Ce inseamna, de fapt, sa fii profesor?

Stones into schools

"If you teach a boy, you educate an individual; but if you teach a girl, you educate a community." (p.13)

"Neverthless, he understood that hope resides in the future, while perspective and wisdom are almost always found by looking to the past."(p.21)
"War has forced us to starve not only our bodies but also our minds." (p.104)

"One of the happiest days of my life, he once told me, was when I finally put down my gun forever and took up the pen. This is jihad that is Allah's calling for me." (p.149)

"People in that part of the word are used to death and violence, I said. And if you tell them, We are sorry your father died, but he died a martyr so that Afghanistan could be free, and if you offer them compensation and honor their sacrifice, I think that people will support us even now. But the worst thing that you can do is what we're doing- ignoring the victims by calling them collateral damage and not even trying to count the numbers of the dead. Because to ignore them is to deny they ever existed, and there is no greater insult in the Islamic world. For that, we will not be forgiven." (p.250-251)

"You wonder why I sit,
Here on this rock,
By the side of this river,
Doing nothing?

There is so much work to be done for my people.
We have so little food,
We have so few jobs,
Our fields are in shambles,
And still there are land mines everywhere.

So I am here to listen to
The quiet,
The water,
And the singing trees.

This is the sound of peace
In the presence of Allah.
After thirty years as a mujahadeen,
I have grown old from fighting.
I resent the sound of destruction.

I am so weary of war."  (p. 99-100)

(Stones into schools- Promoting peace with books, not bombs in Afghanistan and Pakistan, Greg Mortenson, 2009)

One Man's Mission to Promote Peace...One School at a Time

"We breathed an air of utter satisfaction, of eternal peace, he continued. All this gives rise to a question. Isn't it better to live in ignorance of everything- asphalt and macadam, vehicles, telephones, television- to live in bliss without knowing it?" (p.30)

"After the last note of the anthemn had faded, the chilren sat in a neat circle and began copying their multiplication tables. Most strachted in the dirt with sticks they'd brought for that purpose. The more fortunate, like Jahan, had slate boards they wrote on with sticks dipped in a mixture of mud and water. Can you imagine a fourth-grade class in America, alone, without a teacher, sitting there quietly and working on  their lessons? Mortenson asks. I felt like my heart was beaing torn out. There was a fierceness in their desire to learn, despite how mightly everything was stacked against them, that reminded me of Christa. I knew I had to do something." (p.32)
"Norberg-Hodge continues to argue not only that Western development workers should not bindly impose modern improvements on ancient cultures, but that industralized countries had lessons to learn from people like Ladakhis about building sustainable societies. I have seen, she writes, that community and a close relationship with the land can enrich human life beyond all comparison with material wealth or tehnological sophistication. I have learned that another way is possible." (p.112)

"Long after all those rams are dead and eaten this school will still stand. Haji Mehdi has food today. Now our children have education forever." (p.153)

"I can't read anything. This is the greatest sadness in my life. I'll do anything so the children of my village never have to know this feeling. I'll pay any price so they have the education they deserve." (p.153)

"It was the most exciting day of my life, says schoolmaster Husein's daughter, Tahira. Mr. Parvi handed each of us new books and I didn't dare to open them, they were so beautiful. I'd never had my own books before." (p.194)

"I couldn't take my eyes off al the foreign ladies, says Jahan, who, along with Tahira, would one day become the first educated women in the long history of the Braldu Valley. They seemed so dignified. Whenever I'd seen people from downside before, I'd run away, ashamed of my dirty clothes. But that day I held the first set of clean, new clothes I'd ever owned, Jahan says. And I remember thinking, Maybe I shouldn't feel so ashamed. Maybe, one day, Allah willing, I can become a great lady, too." (p.195)

"The time of arithemtic and poetry is past. Nowadays, my brothers, take your lessons from the Kalashnikov and rocket-propelled grenade." (Graffiti spray-painted on the courtyard wall of the Korphe School) (p.241)

"I request America to look into our hearts, Abbas continued, his voice straining with emotion, and see that the great majority of us are not terrorists, but good and simple pople. Our land is stricken with poverty because we are without education. But today, another candle of knowledge has been lit. In the name of Allah the Almighy, may it light our way out of the darkness we find ourselves in." (p.257)

"As the U.S confrunts Saddam Husein's regime in Iraq, Greg Mortenson, 45, is quietly waging his own campaign against Islamic fundamentalists, who often recruit members through religious schools called madrassas. Mortenson's approach hinges on a simple idea: that by building secular schools and helping to promote education- particulary for girls- in the world's most volatile war zone, support for the Taliban and other extremist sects eventually will dry up." (Kevin Fadarko, Parade cover story, April, 6, 2004) (p.297)

"It is my vision that we all will dedicate the next decade to achieve universal literacy and education for all the children, especially for girls. More than 145 million of the world's children are deprived of education due to poverty, exploitation, slaverly, gender discrimination, religious extremism and corrupt governments. May Three Cups of Tea be a catalyst to bring the gift of literacy to each of those children who deserves a chance to go to school." (p.333)

(Three Cups of Tea. One Man's Mission to Promote Peace... One School at a Time. Greg Mortenson and David Oliver Relin, 2006)

Copilul ce se înveşmântă cu mantie de prinţ

"Copilul ce se înveşmântă cu mantie de prinţ şi poartă la gât lanţuri aurite pierde toată plăcerea jocului; la orice pas se-mpiedică-n podoabă.
De teama c-o va rupe sau c-o va prăfui se ţine departe de lume şi nu cutează nici să se bucure.
De ce să fie-ntemniţat în lux? Oare nu-l dezbraci aşa de dreptul de a intra în marea sărbătoare a vieţii omeneşti?"
(R. Tagore- Ofranda lirică)

Raport de practică pedagogică

Astăzi vom vorbi despre Decizii, acţiune şi asumarea consecinţelor.
Ora ţine 45 de minute- de când am făcut planul de lecţie, mă tot gândesc că timpul nu o să ne ajungă aşa că şi acum sunt cu ochii pe ceas. Începem cu partea mai puţin plăcută a lecţiei: recapitulare, teme (5% dintre copii aveau tema făcută ), definiţii, procesul de luare a deciziilor. Băieţii din spate sunt gălăgioşi ca de obicei, aşa că mă infiltrez printre ei. Pentru lecţia de azi am ales şi un joculeţ: Pe cine salvăm? (dintr-o listă mai mare de persoane, avem voie să alegem numai 3 persoane care vor fi singurii supravieţuitori de pe Pământ). Aşa testăm pe viu modul de luare a deciziilor şi lucrăm şi în echipe. Avem echipe de câte 4 elevi care s-au apucat deja să lucreze. Pe băieţii gălăgioşi i-am pus în aceeaşi echipă şi bineînţeles că au terminat ultimii:) 

După timpul de lucru, fiecare reprezentat începe să citească răspunsurile echipei. În timp ce lucrau, le-am spus să se gândească la mai multe aspecte, printre care şi perpetuarea speciei. Două dintre echipe i-au ales ca supravieţuitori pe membrii familiei- sunt cele mai dragi persoane nouă şi vrem să supravieţuiască. O altă echipă este mai pragmatică şi se gândeşte la toate aspectele, făcând poate alegerea cea mai potrivită (băiatul din echipa de aici, un copil foarte isteţ de altfel, este singurul care m-a auzit când le dădeam sugestii:). Deşi ultima echipă nu a făcut nici ea cea mai bună alegere din punct de vedere raţional, reuşeşte să ne facă o surpriză plăcută. Băieţii gălăgioşi au ales următoarele persoane: fetiţa cu dizabilităţi, bătrânica şi bătrânelul. De ce?! Pentru că fetiţa nu se poate ajuta singură şi de aceea o ajutăm noi, şi pentru că bătrânii sunt înţelepţi şi merită respectul nostru, după cum spun chiar ei:) 

Ajungem şi la partea de debriefing şi le explic că nu a existat o variantă corectă: fiecare răspuns al lor a fost corect prin prisma argumentelor pe care le-au adus. Însă îi felicităm pe băieţi. Mergem mai departe la o scurtă recapitulare cu ajutorul metodei R.A.I: aruncăm o minge de la unul la altul şi punem întrebări referitoare la lecţie, la care şi răspundem. Ce observăm:
- copiii se exprimă foarte greu cu propriile cuvinte şi redau definiţia aşa cum au notat-o în caiet (a se vedea consecinţele cazurilor în care profesorii nu acceptă alte răspunsuri decât cele dictate de ei şi îi obligă pe copii să înveţe pe de rost)
- copiiilor li se face atât de frică în momentul în care li se pune o întrebare, încât cu greu ajung să dea şi un răspuns (a se vedea consecinţele cazurilor în care profesorii nu le spun că este normal să greşească şi îi ameninţă cu catalogul)

Scriem pe tablă şi tema pentru acasă, gândită în aşa fel încât să aibă o utilitate directă pentru ei: îi întrebăm în ce măsură sunt implicaţi în deciziile de la nivelul şcolii şi îi rugăm să vină cu exemple de decizii/proiecte/lucruri care ar vrea să se întâmple la ei în şcoală/în timpul orelor etc. O aud pe eleva din prima bancă: Ce îmi plac orele de genul acesta!

Mă uit la ceas şi sunt surprinsă că ne-am încadrat la fix:)
Return top